Cum sa NU raspunzi la telefon cand este chemat la interviu

Ai trecut de testul CV-ului? Ai fost selectat pentru interviu? Primul contact telefonic poate contribui la pierderea jobului fara sa iti dai seama. Iata cateva ponturi de ce sa faci sau sa nu faci, ca sa n-o dai in bara inainte de a calca pragul angajatorului (asta daca ai sa apuci sa il mai calci). Trist, dar adevarat, situatiile de mai jos sunt reale si m-am confruntat cu ele nu o data pe parcursul recrutarii echipelor de proiect.

  1. Fii atent la ce numar te suna – altfel risti sa ai o reactie necontrolata sau pur si simplu nepotrivita.
  2. Ai omis sfatul de mai sus si ai raspuns mormaind, ca proaspat trezit din somn (desi e trecut de pranz)? Ok, macar schimba tonalitatea dupa ce afli ca te sun pentru interviu.
  3. Te-am prins pe picior gresit cand te-am sunat? Ok, nu trebuie sa raspunzi rastit! Te-am sunat cu privire la aplicatia ta pentru postul …. Ah, scuze, te-am deranjat. Ok, nu trebuie sa te rastesti in continuare. Vrei sa te sun mai tarziu! Ok, inteleg. Imi cer scuze inca o data, revin!  (not). Evident, nu am cerut nici o scuza, dar probabil asta era asteptarea.
  4. Ma intrebi “Da de unde ziceati ca sunteti? A, da’ am aplicat eu acolo?”  Daca tu nu stii unde ai aplicat atunci cine sa stie?
  5. Iti spun ca te-am sunat sa te programez la un interviu pentru postul la care ai aplicat. Ma intrebi “Da despre ce este vorba?” Nu cred ca inteleg exact intrebarea: despre ce e vorba la interviu? despre ce este vorba in job? despre ce este vorba in descrierea postului pentru care ai aplicat? Este bine sa ceri mai multe detalii, dar conteaza si cum sau ce detalii ceri.
  6. Imi ceri sa iti spun despre ce era vorba in postul pentru care ai aplicat, ca tu nu mai tii minte. Si daca te intreb “Nu mai tii minte pentru ce ai aplicat?” imi raspunzi “Apoi de unde sa stiu? Ca am aplicat la o gramada”. Ok… sa spunem ca iti dau cateva detalii ca sa iti amintesti – cum ar fi site-ul unde sa intri , numele postului. Dar la avalansa de intrebari gen “Si nu vreti sa imi spuneti ce trebuie sa fac acolo? Care e programul? Cati bani” ce pretentii ai sa iti raspund? Vrei sa facem interviul prin telefon? Eventual nu vrei sa ma intervievezi tu pe mine?
  7. Ma intrebi “Imi spuneti si mie ce salariu imi dati ce ca sa stiu daca mai vin?” Te intreb eu acum: Ok, am zis noi ca deja te-am selectat si ca you’re the one si ca intentionam sa iti facem o oferta de a lucra cu noi?
  8. Propun sa programam interviul pe luni sau marti la ora 13:00. Nu esti sigur ce program ai atunci? Mai am o varianta pentru joi, ora 9:30. A, ai programare la dentist.  Ok…  propun sa trimiti propunerea ta sau programul pe care il ai pe adresa info@…   si revin eu cu o noua propunere de programare.  (Probabil ar trebui sa nu mai am alti candidati pe care sa ii chem sau alte surse de recrutare ca sa fac asta)
  9. Sa raspunzi “Luni la 10? Futui, nu pot atunci, ca nu sunt in Bucuresti !”  Partea ca nu esti in Bucuresti s-ar putea sa o inteleg!

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

Parteneriate strategice – oportunitati si solutii pe timp de criza

In plina criza, toate firmele mici si mari apeleaza la tot felul de strategii care sa le ajute in obtinerea profitului. Care este insa limita pana la care sunt dispuse sa mearga? Adaptarea la conditiile pietei si la nevoile clientilor necesita o tot mai mare flexibilitate din partea lor, insa poate deveni in acelasi timp si o capcana. Managerii trebuie sa gaseasca solutii mai mult sau mai putin inovative, sa proiecteze noi strategii care sa le aduca maxim de rezultate cu minimum de efort. Pe principiul „unde-s doi, puterea creste”, dezvoltarea de parteneriate strategice poate deveni o solutie viabila cu rezultate reale in timp.

Avand in vedere ca lucrez de ceva vreme in dezvoltarea de relatii de parteneriat cu diverse institutii, companii sau firme, am avut ocazia de a cunoaste diferite modalitati de abordare al acestui subiect. Deschiderea sau disponibilitatea lor fata de inchegarea unor relatii de colaborare si parteneriat depinde in mare masura de capacitatea de intelegere de catre manageri a avantajelor ce pot decurge din acestea precum si de capacitatea de adaptare a comportamentului organizational  la schimbarile pietei. A fi mereu la curent cu pulsul grupurilor tinta, a cunoaste nevoile si exigentele acestora si a gasi cele mai bune solutii de a le oferi cele mai bune/rentabile produse sau servicii reprezinta o conditie esentiala atat pentru firmele mici cat si pentru companiile mari.  In momentul in care aceasta conditie este indeplinita, optiunea parteneriatelor se poate transforma intr-un „definitely must do”.

In ce masura insa firmele/companiile romanesti reusesc sa inteleaga avantajele cooperarii si sa integreze in stragegiile lor dezvoltarea de parteneriate cheie cu alte entitati? Nu toate firmele isi permit sa contracteze un furnizor care sa le ofere consultanta in management in vederea dezvoltarii strategice. O astfel de schimbare poate sa porneasca insa si din interior, de la acei oameni pasionati carora le pasa de organizatia din care fac parte, care sunt mai atenti, mai receptivi si reusesc sa identifice mai usor oportunitatile de dezvoltare.

In urma tuturor interactiunilor pe care le-am avut, una din importantele concluzii pe care le-am tras a fost faptul ca daca pe o pozitie cheie in organizatie nu ai omul potrivit la locul potrivit, risti sa pierzi oportunitati unice, care valorificate ar putea constitui un real atu mai ales pe timp de criza. De asemenea am invatat ca inclusiv in conditiile in care ai oamenii potriviti, exista o multime de capcane care pot sabota colaboarea daca partile nu reusesc sa isi gestioneze eficient relatia, resursele implicate, in scopul indeplinirii obiectivelor comune astfel incat toata lumea sa iasa in castig.

Pilonii de rezistenta ale oricarui parteneriat trebuie stabiliti clar inca din faza de proiect. Motivatia implementarii acestuia este direct proportionala cu rezultatele pe care le poate aduce: cu cat acestea sunt mai solide si mai profitabile, cu atat partenerii vor fi mai motivati si vor investi mai mult in relatia lor.

Prin urmare iata cateva intrebari esentiale ale caror raspunsuri trebuie luate in calcul la baza initierii oricarui parteneriat:
– care sunt obiectivele fiecarui partener?
– in ce masura acestea coincid sau se completeaza?
– care sunt minusurile/lipsurile fiecarei parti care ar putea fi acoperite printr-o eventuala cooperare?
– care sunt oportunitatile de colaborare?
– care sunt rezultatele pe care le asteapta fiecare de la relatia de parteneriat inchegata?
– in ce masura implementarea unei strategii comune poate avea ca finalitate o situatie de tip win-win?
– ce proiecte comune pot fi realizate astfel incat rezultatele obtinute sa raspunda unor nevoi reale ale partilor, in vederea atingerii obiectivelor comune?
– care dintre variantele identificate corespund cel mai bine prioritatilor fiecarei parti in vederea atingerii obiectivelor proprii?
– care este rolul si aportul fiecarei parti in aceasta colaborare?
– ce resurse sunt necesare si cine le poate asigura?
– este efortul fiecarei parti direct proportional cu rezultatele obtinute?
– care sunt riscurile implicate si in ce masura acestea pot afecta fiecare partener implicat?
– care este gradul de rentabilitate al asocierii, prin raportare la specificul pietei?
In functie de raspunsurile la aceste intrebari poate fi stabilit gradul de implicare si angajamentul partilor, astfel incat acestea sa fie clare de la bun inceput. Respectarea acestora in vederea atingerii obiectivelor comune si implicit celor individuale precum si modul in care sunt puse in practica planurile strategice realizate pot avea pe termen lung rezultate avantajoase pentru toate partile implicate.

Orice parteneriat presupune multa munca si implicare comuna permanenta, atat in partea de initiere si dezvoltare, cat si in faza de implementare. Daca majoritatea managerilor traiesc cu impresia ca cel mai greu pas este dezvoltarea unei aliante profitabile, in realitate greul incepe in faza de administrare a acesteia. Aplicarea planurilor strategice in conditiile unei piete schimbatoare trebuie evaluata in permanenta pentru a exista o oarecare flexibilitate si adaptare la situatiile care pot aparea pe parcurs. Mai mult decat atat, schimbari majore pot aparea chiar in cadrul organizatiilor, se poate schimba managementul, oamenii care lucreaza in cadrul departamentelor care se ocupa tocmai de proiectele comune. Ipotetic vorbind, ce impact crezi ca ar avea asupra unui parteneriat aflat la inceputul fazei de dezvoltare, daca managerul cu care ai lucrat la initierea si construirea strategiei comune pleaca la principalul concurent al tau sau al partenerului tau? Evident, nu ar fi o premiera cand se intampla acest lucru, insa cu siguranta un management eficient poate depasi orice obstacol si poate gasi solutiile potrivite inclusiv pentru astfel de situatii.

Nu de multe ori am auzit fiecare din noi comparatia casatoriei cu o relatie de parteneriat. La fel ca si casniciile, parteneriatele pot avea aceeasi finalitate, secretul rezistentei lor in timp fiind direct corelat cu managementul relatiei parteneriale. Daca partenerii reusesc performanta de a mentine viu interesul unei colaborari fructuoase si de durata, articulate in logica reciprocitatii si a valorilor comune, cu siguranta se poate vorbi de un happily ever after.

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

Visul de a schimba lumea

Cred ca unul dintre visele cele mai comune ale tuturor este sa castige peste noapte la loto. Nu pot spune ca acesta este si cel mai mare vis al meu, in schimb m-ar ajuta sa fac un pas inainte pentru a-mi indeplini un alt vis pe care il am: acela de a schimba lumea.  🙂  Da, stiu, poate suna stupid cum vor spune unii … dar… asta e!   I do want to make the world a better place!  Si cred ca am atuurile necesare pentru a face asta.

In vremurile in care am descoperit povestile copilariei, am sesizat ca acestea pot starni celor mari emotii si satisfactii mai puternice decat copiilor. Era senzational impactul pe care il aveam asupra celor din jur daca recitam plina de patima poezia Gandacelul sau daca povesteam despre Puiul, Fetita cu chibrituri si Printul cu doua fete. Si totusi nu povestile erau cele care ii impresionau ci capacitatea mea de a le transmite mesajele profunde ale acestora, iar eu – facandu-i pe ascultatorii mei sa planga induiosati – eram extraordinar de mandra de isprava mea. Inca de pe atunci am invatat sa aplic indicatori de performanta: lacrimi, banuti si bomboane.

Anii au trecut iar curiozitatea mea m-a determinat sa ma implic in cele mai variate activitati, o mare parte din acestea fiind actiuni de voluntariat. In setea mea de cunoastere, am avut mania de a-mi baga nasul peste tot pentru a invata din toate cate putin. Am devenit multitasking – exact ce visam sa fiu cand eram mica, fara sa imi dau seama. (voi explica acest vis intr-un alt post 🙂 ).  Speram ca in acest fel sa inteleg ce anume mi se potiveste mai bine, sa gasesc acea activitate unica, perfecta, care sa-mi aduca satisfactie deplina si in care sa dau tot ce am mai bun.

Recent am inteles ca in realitate, ceea ce imi aduce satisfactie sunt proiectele menite sa aduca o schimbare marcanta in comportamentul oamenilor. Fie ca este vorba de a schimba pareri si atitudini fie doar de a incluraja consumul anumitor servicii sau produse, imi doresc ca tot ceea ce fac sa aduca bucurie, satisfactie si mandrie celor care au fost „corupti”. Imi doresc ca rezultatele mele sa se reflecte in atragerea grupului tinta ca un magnet, astfel ca acesta sa ajunga sa iubeasca ceea ce imi doresc eu sa iubeasca.

In prezent asociez visul de a schimba lumea cu idealul succesului. Cred cu tarie ca acesta poate fi atins, dar foarte putini oameni au sansa de a ajunge pe treapta lui. Pentru acest lucru e nevoie macar de un strop de noroc (sau poate mai mult decat un strop), multa multa ambitie si dorinta sincera de a schimba ceva – preferabil in bine 🙂 – pentru cei din jur. La fel cum „Succesul inseamna a continua cand ceilalti renuntă” , a schimba lumea e o calatorie la fel de lunga si de prapastioasa, o lupta continua cu negativismul si abandonul idealurilor.

Asa am ajuns sa cred – cu riscul de a generaliza – ca visul de a schimba lumea incepe din povestile copilariei, iese la suprafata prin voluntariat, primeste imbold din experienta, se incarca cu pasiune, iar cu un strop de noroc si multa multa ambitie se poate transforma in cariera.

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

Social Media si Politica. Ce au in comun?

Desi la prima vedere nu ai spune, retelele sociale si partidele politice au multe lucruri in comun:

1. Suna bine atunci cand sunt in faza de initiere si lansare
– idealuri frumoase, planuri marete, echipa unita, investitii ambitioase;
– lupta acerba pentru notorietate plina de entuziasm din partea tututor partilor implicate in procesul de lansare;

2. Faza de dezvoltare:
– creste numarul de membrii care adera la retea si in paralel creste echipa de lucru si interesele individuale ale membrilor acesteia (fiecare vrea cate o felie tot mai mare din tortul pe care il creeaza);
– exista o oarecare filtrare naturala a celor care intra; de obicei sunt oameni care stiu ce vor, care se regasesc mai mult sau mai putin in valorile si principiile promovate si urmaresc interese clare;
– mediatizare intensa, numele retelei e pe buzele tuturor;
– incep sa se defineasca tabere pro si contra din ce in ce mai mari, apar dezbateri aprige asupra noului trend;
– cu cat numarul adeptilor creste cu atat sporeste puterea pe care o detine grupul de initiativa in influentarea maselor;

3. Perioada de apogeu:
– cota de piata maxima – numele lor e pe buzele tuturor: ridicate in slavi de catre membrii extaziati, criticate de catre concurenta care profita de fiecare minus pentru a arunca cu pietre si cu oua stricate;
– momentul critic in care se exploateaza toate sursele posibile pentru a maximiza profitul – pentru ca logic, fericirea asta nu va tine mult timp;
– devine la moda sa faci parte din grupul „exclusivist”;
– in realitate, in grup poate intra toata lumea fara prea mare efort;
– multi din cei care se inscriu pentru a urma trendul spera sa fie descoperiti peste noapte de catre cineva care sa ii aseze pe un piedestal si sa le dea macar o prajiturica (fie ca e vorba de marea dragoste, bani sau  jobul mult visat).

4. Declinul:
– well, tot ce-i prea mult strica; in pana de idei si in plina criza se reduc investitiile, se reduc cheltuiele si se exploateaza la maxim tot ce aduce rezultate;
– in majoritatea cazurilor echipa de lucru a suferit modificari: o parte din oameni au plecat sau sunt pe picior de plecare – catre concurenta bineinteles;
– membrii incep sa isi piarda interesul, realizeaza ca grupul nu e chiar atat de exclusivist precum credeau la inceput si incep sa se sature de faptul ca dau aici peste toti ciobanii;
– iluminatii care la inceput priveau entuziasti si plini de speranta spre grupul „the best ever” care va revolutiona intreaga lume, acum sunt profund dezamagiti; dupa aceasta experienta renunta la adeziunea lor si isi promit ca nu le mai trebuie asa ceva pe viitor;
– grupul ramane un trend – pentru intarziatii de la tara, fitosi si fitoase; se aplica principiul intra cine vrea, ramane cine poate, poate poate se mai poate prinde ceva farmituri de tort.

5. Reevaluare. Relansare.
– cu putin noroc si minte, conducerea (grupul de interes ramas) decide sa schimbe directiile strategice si cauta noi adepti care sa o sustina. Cu ceva mai mult noroc, chiar reuseste. Va fi greu sa reatinga apogeul precedent dar… incercarea moarte n-are (sau da).

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

A fi sau a nu fi – prezent in Social Media

Desi retelele sociale sunt in prezent un adevarat trend, nu am putut sa nu sesizez reticenta multor persoane cunoscute cu privire la utilizarea acestora. Motivele pentru care prefera sa nu se lase corupti de social media pot fi cele mai diverse, iar supozitia ca ar fi inchisi la minte cu siguranta nu este unul dintre ele.

In majoritatea cazurilor dorinta de a pastra confidentialitatea datelor personale si de a nu „expune” detalii ale vietii private in mediul online este accentuata de temerile create de cazurile mediatizate ale celor care au abuzat de retelele sociale si care au cazut prada unor situatii mai mult sau mai putin nefavorabile. Vorba veche din popor „Prudenta este mama intelepciunii” in mod clar isi spune cuvantul, indiferent ca ar fi ceva de ascuns de ochii celorlalti sau nu.

Temerile altora au pornit de la abuzurile care au avut loc atunci cand unii dezvoltatori ai anumitor retele au pierdut controlul lor si in mod „accidental” informatiile cu caracter privat ale anumitor persoane au fost utilizate in diferite scopuri. Simpla asaltare a  mailului personal cu o tona de oferte pe din partea  companiei x care a aflat datele tale dintr-o retea sociala poate deveni enervanta, mai ales daca iti umple casuta cu tone de mailuri.

Alti oameni, carora le pasa prea putin de parerea altora, reusesc sa treaca peste temerile de mai sus dar se lovesc de o alta situatie care ii dezamageste. Convinsi intr-un final de acea retea minune ce „merita efortul si riscul”, ajung in timp sa se plictiseasca sau – mai rau – sa se simta ofensati ca dintr-un grup la inceput elitist reteaua se transforma intr-un trend la care incepe sa adere oricine. Si cand zic oricine ma refer inclusiv la acele categorii de persoane care poate nu si-ar avea locul acolo. Cred ca intr-un fel asta este si o mare lacuna in majoritatea retelelor sociale: sunt deschise maselor. Pentru ce ar vrea cineva cu scaun la cap sa faca parte dintr-un grup deschis tuturor celor aflati cu mult sub nivelul sau?

In Romania sunt multe astfel de retele a caror stafeta a cazut drastic in timp. Hi5 cred ca este una dintre ele. Facebookul e acum la putere si totusi, in ciuda evolutiei ascendente a numarului de utilizatori, calitatea acestora scade urmand traseul Hi5. Partea buna insa e faptul ca dezvoltatorii se chiuie in permanenta sa ii aduca imbunatatiri, adaptate mai ales la nevoile pretentiosilor ( trebuie sa recunosc ca aici criteriile de filtrare si de protectie a datelor personale au un grad de finete din ce in ce mai mare).
Linked In si Twitter? Nu au atins inca pragul maxim la noi (personal, lucrul acesta ma bucura) dar din nefericire sunt cele mai afectate de dezinteresul celor care ar avea multe de spus si care ar merita sa fie acolo.

Cat de necesare sunt in final toate acestea? In ce masura depindem de ele? In ce masura conteaza pentru noi sa fim prezenti acolo? Maine apar altele mai noi, mai atractive, mai trendy… am putea sa le ignoram dar in final, daca nu suntem prezenti acolo, e ca si cand am pierde trenul.  E la alegerea noastra daca vrem sa stam pe peron sa privim cum pleaca, sau daca ne suim in el si plecam sa exploram lumea.

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

„Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”

Azi am pofta de joaca! Am chef de o lupta deschisa de idei, in care sa ma framant si sa ma agit pentru strategii si solutii si in final toata lumea sa castige, fara compromisuri.

Azi am chef sa fiu convinsa si sa conving. Sa transform dezacordul in acord. Si daca nu imi iese, am chef sa scot artileria grea, aceea care trage semnalul de alarma. Pe principiul „Daca voi nu ma vreti…”

Nu, nu am chef de conflict, ci doar de oportunitate. Vreau sa imi fie ascultate argumentele. Si vreau sa se transmita corect viziunea pe care o am. Nu sustin ca aceasta e perfecta (desi as putea), dar doresc sa o compar cu interlocutorul meu. Vreau sa lansez provocarea de a compara ideile si de a crea strategia perfecta. Eu cred in castig – castig, la fel cum cred si in esec total. Totul e ca indiferent ce forma ia terenul de joaca , esecul sa nu fie la mine. Eu nu am voie sa fiu de acord cu dezacordul, asa au fost stabilite regulile interne.

De fapt mint, nu sunt astea regulile interne, dar nu-i asa ca e o scuza buna? Daca merge la altii, la mine de ce sa nu mearga?

Cred ca ceea ce face oamenii sa fie cu adevarat frumosi nu este complexitatea gandirii lor, emotiile, sentimentele ci complexitatea cu care schimba aceste lucruri intre ei, capacitatea de a-si manifesta dorintele, nevoile, interesele si a lupta pentru a obtine ceea ce vor de la ceilalti. Ceea ce ii murdaresc insa, e modul in care transforma aceasta lupta intr-o partida plina de indiferenta si egoism, in care uita (mai mult sau mai putin intentionat) ca ambele parti trebuie sa urmeze aceleasi reguli, incalca drepturile celorlalti si uita ca farmecul jocului nu sta doar in satisfactia proprie ci in placerea tuturor.

Am invatat astfel ca in joaca asta e nevoie de mult talent , diplomatie si vointa. E nevoie inclusiv sa vrei sa joci si pentru altii, care nu inteleg valoarea jocului si nici rezultatele lui. De aceea si eu aplic acelasi principiu ca-n poveste: ” Daca voi nu mă vreti, eu va vreau […] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra”. In plus, eu stiu ca tara ma vrea, pe mine si pe ideile mele!  De aceea imi place sa ma joc!

Deci cine raspunde azi la provocare? Cei care se simt ca imi datoreaza un raspuns, ar trebui sa se simta 🙂   I can handle it! Otherwise beware! I’ll be back sooner than you imagine!

Voluntariatul, sau joaca de-a organizatia si proiectele

Daca azi m-ar intreba cineva care din experientele mele m-a marcat cel mai mult, cu siguranta as pune pe locul I voluntariatul. Recunosc ca in perioada respectiva, lipsita fiind de experienta, nu aveam cum sa am aceleasi realizari si satisfactii de acum, nu frecventam acelasi cerc de cunostiinte, nu aveam cum sa implementez strategii complexe sau stau la masa negocierilor cu persoane cheie din cele mai de seama companii. Cu toate acestea experienta anilor petrecuti „in campul muncii” nu se poate compara cu tot ceea ce am trait in vremurile in care ma hraneam cu entuziasm si idealuri marete.

La fel ca la multi altii, am pornit pe calea voluntariatului din necesitate si din dorinta de a acumula experienta. Apoi i-am prins gustul si m-a corupt cu desavarsire. La vremea respectiva organizatia ale carei valori ma marcasera profund si pe care visam la un moment dat sa o conduc – ceea ce am si reusit – era terenul meu de joaca;  pasiunea pe care o puneam in fiecare proiect ma tinea treaza zile si nopti intregi. Jocul meu de-a organizatia si de-a proiectele nu avea alta regula decat „inovatie si dezvoltare”, fara nici o regula, fara „perdele” si fara a tine cont de riscuri.

In timp lucrurile s-au schimbat. Acum jocul meu de-a organizatia e mai complex, are mai multe reguli, mai multe restrictii, mai multe pretentii. Imi face placere sa fac ceea ce fac, sunt conectata la activitatea mea mai mult decat ar trebui dar sunt mult mai pragmatica, jocul meu este mult mai „safe” si are la baza siguranta ca riscurile de a da gres sunt minime.  Acum aplic principiile lui Einsten conform caruia „Daca “A” reprezinta succesul in viata, atunci “A” este egal cu “x” plus “y” plus “z” . “X” reprezinta munca , “y” reprezinta joaca iar “z” inseamna sa-ti tii gura.” Asta inseamna ca ma pot conforma mai usor, sunt mai putin rebela in crezuri, analizez mai mult si accept mai usor parerile critice. Am invatat ca nimic nu poate fi mai constructiv ca o critica buna.

Acum conteaza cat castig si mi-e ciuda pentru ca in ziua de azi inclusiv pasiunile se confrunta cu criza.  Nevoia de a a asigura veniturile necesare traiului  este o piedica in indeplinirea celor mai frumoase si mai nobile idealuri. Mai cred in voluntariatul acela pasional si neconditionat, dar nu mi-l mai permit ca pe vremuri. Daca acum vreo 5 ani am renuntat la un job pentru un proiect in care am crezut dar care presupunea voluntariat,  acum consider o astfel de actiune iresponsabila, un lux pe care ti-l poti permite doar castigand la loto sau avand o sursa de venit sigura care sa iti permita acest lucru.

Da, am trecut de aceasta etapa, si totusi imi este dor de ea si o recomand tuturor care ezita sau se intreaba „De ce sa fac voluntariat?”. Experienta traita prin implicarea activa va fi incomparabila cu orice alta experienta ulterioara. A o rata la vremea potrivita poate insemna a pierde startul unei cariere si un lux pe care foarte putini si-l mai pot permite.

Share

Ti-a placut ce am scris? Atunci trimite si altora!

Daca vrei sa afli cat mai rapid cand scriu ceva nou, te poti abona prin rss. De asemenea ma poti urmari si pe Twitter.

Want to see my posts in your language?  Google translator can help you make an idea!

My blog articles in your language

Are you curious about what I am writing on my blog? Unfortunately most of my readers are from Romania and that is why the primary language on my blog is Romanian.

But hey! There is always Google translate service to help you. 🙂  (Actually this is one of the reasons I love Google)

You may add Google’s website translator to your web pages, and you’ll get instant access to an automatic translation of the pages you want to see. Adding the website translator is quick and easy, and you may find more about it by clicking here.

It may not be a perfect translation, as grammar and specific expressions are different from language to language but at least you can make a short idea about what I am writing about on my personal blog :P.

Have a nice lecture and don’t hesitate to send me your impressions!